Reacție explozivă a profesorului Radu Chiriță la documentarul Recorder
Profesorul de drept Radu Chiriță a analizat recent documentarul Recorder, oferind o reacție surprinzătoare și plină de ironie. Deși a început cu laude la adresa calității regizorale și tehnice a producției, afirmând că „Oliver Stone ar fi chiar invidios”, Chiriță a subliniat totodată că filmul reușește să capteze atenția și să transmită emoție. Cu toate acestea, el a evidențiat un „progres uriaș” față de investigațiile anterioare ale Recorder, remarcând montajul excelent și imaginile bine alese care reușesc să introducă spectatorul în poveste.
În ciuda realizării tehnice impecabile, verdictul profesorului este tranșant: „Dacă l-ar fi prezentat ca film de ficțiune, era de Oscar. Dacă l-am prezentat ca jurnalism, e o mizerie.” Chiriță consideră că filmul este, de fapt, o formă de propagandă mascată, concepută pentru a provoca emoții reale în rândul unei mulțimi de oameni de bună credință. El a observat cu uimire viteza cu care materialul a fost distribuit, ajungând pe canalele media concurente și la televizor, garantând că în 24 de ore a fost vizionat de toți.
Acest tip de difuzare masivă a dus la concluzii eronate în rândul publicului, care a început să creadă că judecătoarea Panioglu este victima torționarilor, că Bologa este un erou și că Savonea este „Satana”. Chiriță ridică două obiecții majore la adresa eticii jurnalistice. Prima se referă la lipsa vocii „părții celeilalte”. Deși Savonea ar fi refuzat interviul, realizatorii ar fi putut găsi pe cineva care să prezinte o viziune contrară, chiar și anonim. A prezenta doar o singură parte a poveștii, repetată obsesiv, este definită de el ca „propagandă grețoasă”, nu jurnalism.
A doua obiecție se leagă de credibilitatea surselor care susțin teza „confiscării” justiției. Chiriță detaliază profilul martorilor-cheie, subliniind că toți au avut experiențe profesionale neplăcute sau au fost dați afară. Panioglu este descrisă ca o judecătoare isterică, iar Bologa a fost scos din funcția de șef de două ori. Chiriță ironizează și procurorul Sandu, care se lăuda cu arestarea unui om timp de cinci luni fără probe. Aceste voci, deși au dreptul să-și exprime supărarea, transmit o experiență subiectivă, iar includerea lor exclusivă subminează statutul de documentar.
În esență, filmul promovează ideea toxică că orice om acuzat este vinovat, iar dacă este achitat, a „scăpat” prin corupție sau pe „chichițe avocățești”. Această mentalitate, considerată de profesor un atac grav la independența justiției penale, este îngrijorătoare. Chiriță se teme că documentarul face parte dintr-un proiect mai amplu, observând o creștere a atacurilor la adresa achitărilor și o diabolizare a Elenei Savonea.
În loc să deschidă o discuție, filmul închide subiectul, punând o presiune uriașă pe judecători. Opțiunea sugerată de documentar este că „înainte de 2015 era mai bine”, adică pe vremea când DNA asculta preventiv 70% din judecători. Chiriță concluzionează că, deși justiția are probleme care trebuie corectate, „confiscarea” justiției de către Savonea este o aberație. El consideră că demiterea unor șefi de instanțe pentru că soluțiile nu sunt populare este un cretinism social și îndeamnă societatea să se întoarcă la dezbateri reale despre sistem, nu pe baza unei propagande emoționale.
Vrei să vezi mai des știrile Accentul Zilei în Google? Adaugă publicația la sursele tale preferate.
Adaugă la sursele preferate pe Google