Adăposturile de protecție civilă din România: o criză ignorată?
România se confruntă cu o problemă gravă și persistentă în ceea ce privește adăposturile de protecție civilă. Secretarul de stat Raed Arafat a tras un semnal de alarmă asupra stării precare a acestor structuri, subliniind că numărul lor este insuficient, iar multe dintre ele sunt nefuncționale. Într-un context geopolitic tensionat, cu riscuri multiple, de la fenomene naturale extreme la conflicte armate, această situație ridică întrebări serioase despre capacitatea țării de a proteja populația.
Obligativitatea ignorată a adăposturilor
Raed Arafat a subliniat că legislația românească prevede existența adăposturilor sub fiecare bloc de locuințe, însă implementarea acestei cerințe lasă mult de dorit. În ciuda probabilității scăzute a unor evenimente catastrofale, pregătirea este esențială. Cu toate acestea, autoritățile locale și asociațiile de proprietari par să trateze cu superficialitate această obligație, perpetuând o stare de vulnerabilitate colectivă.
Inspecții și sancțiuni: un efort insuficient
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a aplicat amenzi de peste 380.000 de lei în urma controalelor efectuate anul trecut. Deși aceste măsuri indică o preocupare constantă, ele nu par să fie suficiente pentru a remedia problemele structurale. Responsabilitatea revine atât autorităților, cât și administratorilor privați, care trebuie să identifice și să amenajeze spații suplimentare pentru adăposturi.
Un exemplu european ignorat
În timp ce țări precum Polonia, statele nordice și baltice au investit semnificativ în infrastructura de protecție civilă, România rămâne în urmă. Aceste state au înțeles importanța adăposturilor încă dinaintea izbucnirii conflictului din Ucraina, demonstrând o viziune strategică pe termen lung. În contrast, România pare să trateze această problemă cu o combinație de neglijență și lipsă de prioritizare.
Auditul Curții de Conturi: o rază de speranță?
Departamentul pentru Situații de Urgență a solicitat un audit național pentru a evalua starea adăposturilor. Acest demers ar putea oferi o imagine clară asupra deficiențelor și ar putea constitui baza unor măsuri concrete. Totuși, rămâne de văzut dacă recomandările rezultate vor fi implementate sau dacă vor rămâne doar pe hârtie, așa cum s-a întâmplat în multe alte cazuri similare.
Concluzie: o problemă sistemică
Problema adăposturilor de protecție civilă din România reflectă o deficiență sistemică în gestionarea riscurilor și în protejarea populației. Într-un context global marcat de incertitudini, această situație nu poate fi ignorată. Este imperativ ca autoritățile să trateze cu seriozitate această problemă, înainte ca un eveniment neprevăzut să expună consecințele tragice ale nepăsării.