25 de ani de la primul transplant hepatic în România: o criză medicală ignorată
Într-o țară care cândva se mândrea cu performanțe remarcabile în domeniul transplanturilor hepatice, astăzi asistăm la un bilanț alarmant. La un sfert de secol de la primul transplant hepatic realizat în România, 3.000 de pacienți încă așteaptă o șansă la viață. Această statistică cutremurătoare reflectă nu doar o criză de donatori, ci și o lipsă acută de prioritizare a sănătății publice.
Medicii atrag atenția asupra unui adevăr simplu, dar ignorat: organele donate de un pacient aflat în moarte clinică pot salva până la trei vieți. Cu toate acestea, numărul intervențiilor de transplant hepatic a scăzut dramatic în ultimii ani, ajungând la doar 75 de operații efectuate anul trecut. Această scădere reprezintă un regres semnificativ față de anii ’90, când România era un lider european în acest domeniu.
Povești de viață care sfidează imposibilul
În urmă cu 25 de ani, Timeea, o fetiță de doar un an, a devenit simbolul speranței. Diagnosticată cu o afecțiune gravă, ea a fost salvată prin primul transplant hepatic cu fragment de ficat de la mamă la copil efectuat în România. Astăzi, Timeea este o femeie realizată, mamă și absolventă de facultate, demonstrând că transplantul nu este o condamnare, ci o șansă la o viață normală.
O altă poveste impresionantă este cea a Claudiei Cojan, prima mamă din România care a trecut printr-un transplant hepatic. În ciuda diagnosticului sever, ea a reușit să aducă pe lume un copil sănătos la cinci ani după intervenție. Aceste exemple arată că transplantul hepatic nu doar salvează vieți, ci le transformă radical.
De la lider european la un sistem în declin
În anii ’90, România era recunoscută pentru numărul impresionant de transplanturi hepatice realizate. Însă, după 2015, frecvența acestor intervenții a scăzut dramatic. Această tendință descendentă ridică întrebări serioase despre prioritățile sistemului medical și despre capacitatea acestuia de a răspunde nevoilor pacienților.
Medicii subliniază că supraviețuirea pe termen lung a pacienților transplantați este o realitate. Mulți dintre cei care au beneficiat de aceste intervenții au devenit adulți, și-au întemeiat familii și duc vieți normale. Cu toate acestea, lipsa donatorilor și a resurselor continuă să fie o barieră majoră.
Donarea de organe: o responsabilitate colectivă
În contextul actual, medicii fac un apel disperat către populație: donarea de organe poate face diferența dintre viață și moarte. Într-o societate în care moartea clinică este adesea percepută cu teamă și reticență, este esențial să înțelegem că un astfel de gest poate salva vieți și poate oferi speranță celor aflați în suferință.
România se află la o răscruce. Fără o schimbare de paradigmă în ceea ce privește donarea de organe și fără investiții semnificative în sistemul de sănătate, mii de pacienți vor continua să aștepte în zadar o șansă la viață. Este timpul ca această criză să fie tratată cu seriozitatea pe care o merită.
