România și paradoxul infrastructurii: autostrăzi noi, dar drumuri de pământ
În anul 2024, România a adăugat 140 de kilometri de autostradă la rețeaua sa rutieră, o realizare aparent semnificativă. Cu toate acestea, imaginea de ansamblu a infrastructurii rutiere rămâne profund dezechilibrată. Doar 6,3% din drumurile naționale sunt autostrăzi, în timp ce aproape un sfert din drumurile publice sunt încă acoperite cu piatră și pământ. Aceste date, furnizate de Institutul Național de Statistică, scot la iveală o realitate care contrastează puternic cu aspirațiile de modernizare ale țării.
Distribuția drumurilor: o rețea fragmentată
Rețeaua totală de drumuri publice din România însumează 86.847 de kilometri, dintre care 20,7% sunt drumuri naționale, 40,4% drumuri județene și 38,9% drumuri comunale. În ciuda extinderii rețelei de autostrăzi, majoritatea drumurilor rămân departe de standardele moderne. Aproximativ 51,5% din drumuri sunt modernizate, dar doar 94% dintre acestea beneficiază de îmbrăcăminți asfaltice de tip greu și mijlociu. Restul rețelei este compus din drumuri cu îmbrăcăminți ușoare rutiere (23,7%) și drumuri pietruite sau de pământ (24,8%).
Durata de serviciu depășită: un obstacol major
Un alt aspect alarmant este starea tehnică a drumurilor modernizate. Aproximativ 25,7% din acestea au durata de serviciu depășită, ceea ce le face vulnerabile la deteriorare rapidă. Situația este și mai gravă în cazul drumurilor cu îmbrăcăminți ușoare rutiere, unde 37,7% au depășit durata de exploatare. Aceste cifre indică o nevoie urgentă de investiții nu doar în extinderea rețelei, ci și în întreținerea și modernizarea infrastructurii existente.
Autostrăzile și drumurile expres: o minoritate în peisajul rutier
Din totalul drumurilor naționale, doar 6,3% sunt autostrăzi, iar drumurile expres reprezintă un procent infim de 0,7%. În ceea ce privește numărul de benzi, doar 12,9% din drumurile naționale au patru benzi, iar drumurile cu șase benzi sunt aproape inexistente, însumând doar 39 de kilometri. Aceste date subliniază lipsa unei strategii coerente pentru dezvoltarea unei rețele rutiere capabile să susțină cerințele economice și sociale ale unei țări moderne.
Transportul feroviar: o densitate inegală
Pe lângă infrastructura rutieră, transportul feroviar din România prezintă și el provocări semnificative. La sfârșitul anului 2024, lungimea liniilor de cale ferată de folosință publică era de 10.611 kilometri, dintre care 99,1% sunt linii cu ecartament normal. Densitatea liniilor variază considerabil între regiuni, cu valori maxime în București-Ilfov (206,3 la mie) și minime în alte zone ale țării. Această inegalitate reflectă o distribuție neuniformă a resurselor și a investițiilor în infrastructura feroviară.
Concluzii implicite: o infrastructură în impas
Deși extinderea rețelei de autostrăzi reprezintă un pas înainte, datele arată că România se confruntă cu probleme structurale majore în ceea ce privește infrastructura sa rutieră și feroviară. Dezechilibrele evidente între regiunile țării, starea precară a drumurilor și lipsa unei rețele extinse de autostrăzi și drumuri expres subliniază necesitatea unei strategii naționale integrate. Fără o abordare sistematică și investiții semnificative, România riscă să rămână blocată într-un cerc vicios al subdezvoltării infrastructurale.
